Sa va mai spun o poveste. E o poveste mai lunguta, dar cred merita sa o cititi pana la sfarsit. Astazi, in timp ce stateam cu Anisia si cu Marius la masa, mi-am dat seama ca perioada aceasta de izolare are foarte multe in comun cu anul in care am slabit de la 100, la 50 de kilograme. Este o Lectie a Rabdarii, asa cum a fost si acel an. A venit timpul sa reinvatam ce inseamna Rabdarea, dupa ce am ajuns sa traim intr-un malaxor, in care totul trebuia facut “ieri”. Asa cum atunci, a fost timpul sa reinvat ce inseamna rabdarea, dupa ce ajunsesem sa traiesc in obezitate, pentru ca totul trebuia mancat “ieri”. 😃 Nu este o lectie usoara. Deloc. Ce pot sa va spun despre ea? Pai, pot sa va spun ca Lectia Rabdarii se administreaza zi de zi. Cu lingurita. Strop cu strop. Zi de zi a trebuit sa tin regim. Asa cum trebuie sa stam in case acum: zi de zi. Pot sa va mai spun ca este important sa constientizam ceea ce ni se intampla, sa acceptam ceea ce ni se intampla, sa invatam ceva din ceea ce ni se intampla. Asa cum atunci a trebuit sa constientizez ca obezitatea ma poate ucide, asa trebuie sa constientizam ca virusul asta ne poate ucide. Asa cum atunci am acceptat ca regimul de slabire este singurul care ma poate salva din ghearele obezitatii, asa trebuie sa acceptam acum ca izolarea este singura care ne poate salva de acest virus ucigas. Asa cum atunci am invatat ce nevoi are organismul meu, ce alimente ma ajuta sa slabesc, ce motivatii ma ajuta sa merg inainte, asa trebuie sa observam acum ce ne dorim, ce ne place, ce ne face bine, ce iubim. Finalul acestei pandemii depinde de noi, de deciziile noastre, de rabdarea noastra. Asa cum atunci, finalul procesului de slabire a depins de mine, de deciziile mele si de rabdarea mea. Pai, daca nu as fi avut rabdare, zi dupa zi, credeti ca as mai fi slabit aproape 50 de kilograme? Daca mi-as fi pierdut rabdarea, as mai fi avut sansa de a-mi redobandi sanatatea? Ca sa slabesc de la 100, la 50 de kilograme, am facut corect, consecvent, fara pauze, cu liniste si cu rabdare ceea ce trebuia sa fac. Zi de zi. Ca sa iesim cu bine la lumina, trebuie sa facem corect, consecvent, fara pauze, cu liniste si cu rabdare ceea ce trebuie sa facem. Adica sa stam in case, sa ne spalam pe maini cat mai des, sa purtam masti cand iesim afara, sa purtam manusi atunci cand atingem lucruri atinse sau pe care le vor atinge si altii, sa ne dezinfectam mainile. Credeti-ma, e mai greu sa tii regim de slabire, decat sa faci lucrurile astea! 😃 Si nici atunci nu stiam care va fi finalul si cum voi fi eu, la capatul acelui drum. Asa cum nici acum nu stim care este finalul si cum vom fi noi, la capatul acestui drum. Aveti rabdare, oameni dragi! Aveti rabdare si credeti-ma ca va merita! Au trecut 18 ani de cand am slabit. Eram cum vedeti in poza postarii. De 18 ani, sunt cum ma stiti. Si nu regret nici o secunda ca AM AVUT RABDARE! Finalul povestilor care includ Lectia Rabdarii este fantastic! La finalul acestei lectii, vom fi mandri de noi, de forta noastra si de curajul nostru. Si vom fi sanatosi. V-am spus povestea asta, pentru ca va iubesc. Si incerc sa fac lucrurile sa para mai usoare. O sa fie bine 🌈☀️🌈

4 Aprilie 2020

 

© Toate drepturile asupra textelor și imaginilor aparțin by Irina Reisler