Camera mea. Din casa bunicilor care m-au facut om mare. Camera in care mi-au inflorit visurile. In care dormeam cuibarita langa bunica. In care am invatat sa joc sah si sa vorbesc germana de la bunicul. In care mi-am construit lumea de printesa cu unghii lungi facute din petale de flori. In care mi-am spart capul, sarind in pat. In care trageam cu urechea prin perete, sa aud daca s-au trezit nepotii vecinilor, ca sa fug la joaca. Camera prin ferestrele careia ascultam, in noptile de vara, cum canta greierii. Camera in care s-a construit temelia omului care sunt. Astazi, fiind intr-o scurta vizita la bunicul meu, am intrat pentru cateva minute in camera mea. Pe fotoliu, stau si acum jucariile mele. Si ale Anisiei, ca sa fie toate generatiile prezente. Ba chiar si papusa mamei, pe care mereu o iau in brate cu drag, este la locul ei. O cheama Alexandra si a fost prima papusa adevarata a mamei mele. A primit-o tarziu, cand era mare, pentru ca atunci s-a putut. M-am jucat si eu cu ea. Si Anisia. Acum, asteapta cuminte inca o generatie de copii. Intre jucarii, am gasit ursuletul meu care facea poze. Vi-l amintiti? E una din jucariile renumite ale generatiei mele. L-am primit de la ai mei, de un Mos Nicolae, probabil cu eforturi, dupa indelungi cautari. Zambeste inca, pentru ca stie cat a fost de important si de iubit. Si pentru ca are, in aparatul lui, o multime de fotografii minunate. Cu o fetita cu codite impletite si cu unghii lungi facute din petale de flori. Am zambit si eu, pentru ca aceste minute petrecute in lumea copilariei mele au reprezentat cel mai frumos dar pe care il puteam primi de la Mos Nicolae. Am plecat de acolo cu un gand: sa adunam amintiri, zi de zi, indiferent de vreme si de vremuri. Pentru ca ele raman dulci franturi ale vietilor noastre, pentru tot restul zilelor. 
Sa aveti zile minunate, alaturi de cei pe care ii iubiti! 

6 Decembrie 2020

 

© Toate drepturile asupra textelor și imaginilor aparțin by Irina Reisler