Totul despre celulita

Totul despre celulita

Irina Reisler, pe csid.ro: Totul despre celulita

“Celulita nu are nici o legătură cu greutatea. Am întâlnit persoane de 80, 90 de kilograme, care nu aveau strop de celulită. Şi am întâlnit persoane de 45, 50 de kilograme care duceau o adevărata lupta cu renumita, binecunoscuta şi urâta coajă de portocală.

Celulita este un oaspete nedorit, care vine şi uită să plece. Vestea proasta este că celulita se tratează foarte greu, cu multă răbdare, cu enorm de multă perseverenţă şi cu nişte rigori demne să fie numite legi. Vestea bună este că, până la urmă, poţi reuşi să o dobori. La capătul luptei, însă ai mare grijă: victoria nu este pe viaţă, celulita se poate întoarce, dacă vei readuce, în viaţa ta, cauzele care o declanşează.

Tu ai celulită?

Să începem cu o scurtă autodiagnosticare, ce îţi va arăta dacă ai celulită şi în ce stadiu a ajuns evoluţie ei:

-Stadiul 0: Când stai în picioare sau întinsă, pielea este netedă. Când ciupeşti un strat de ţesut, vezi doar un strat de piele, fără aspect granulat, indiferent dacă stai în picioare sau întinsă.

-Stadiul 1: Când stai în picioare sau culcată, pielea este netedă, însă atunci când ciupeşti, se observă „gropiţe” în ţesut.

-Stadiul 2: Când stai întinsă, pielea poate apărea netedă, însă atunci când stai în picioare, se observă aspectul de coajă de portocală.

-Stadiile 3 si 4: Celulita este evidentă, în orice poziţie, vizibilă cu ochiul liber, fără să fie nevoie sp ciupeşti. Dacă apuci un strat de ţesut, acesta este dureros.

Ce este celulita?

Este un proces perturbat de stocare a grăsimii, în celulele adipoase (toată lumea are aceste celule, indiferent de greutate, vârstă sau sex). Din punct de vedere medical, celulita reprezintă o inflamare a celulelor adipoase, un proces de distrucţie celulară, prin fibrozarea şi sclerozarea ţesutului adipos.

Ce cauze are celulita?

-Alimentaţia nesănătoasă (consum crescut de: dulciuri rafinate, grăsimi rele, prăjeli, făinoase, fast-food, junk food)

-Consumul scăzut de apă

-Tulburările/tratamentele hormonale

-Sedentarismul

-Moştenirea genetică

Sub influenţa acestor factori, celulele adipoase îşi pot mări volumul (chiar şi de 60 de ori), ştrangulând circulaţia sanguină şi limfatică. Asfel, celulele devin adevărate “bombe” cu grăsime, producând inflamaţia ţesutului. În acest moment, celulita s-a instalat comod, în casa ta. Netratată, va evolua permanent, fără nici o şansă de regresie. În timp, celulita se încapsulează, celulele acestea inflamate devenind tari ca nucile. Lupta cu celulita trebuie să înceapă cât mai curând. Cu cât timpul trece, cu atât lupta este mai grea şi mai lungă.

Cum combatem celulita?

Regimul alimentar echilibrat şi sănătos este cea mai importantă măsură. Grăsimile, dulciurile rafinate, carbohidraţii răi, băuturile carbogazoase, cafeaua in exces, deliciosul fast-food trebuie să devină amintire. Cel puţin, pentru moment. Consumă în schimb alimente verzi, fibre alimentare, grăsimi vegetale, fructe, legume, carne slabă şi apă, multă, multă apă. Ea este cea care ajută la curăţarea toxinelor din organism. Degeaba topim celulita, dacă nu avem grijă ca toxinele rezultate să fie eliminate. Înlăturarea sedentarismului este o altă măsură importantă. Mergi la serviciu pe jos, urcă pe scări, plimbă-te în pas alert, mergi la sală, înoată, fă exerciţii acasă, pe saltea. Orice formă de mişcare alegi, este binevenită! Apoi, acţionează şi din exterior: foloseşte produse anticelulitice de calitate, profesionale. Ingredientele active acţionează la 2, 3 cm sub piele, înmoaie celulele inflamate, drenează grăsimile şi reduc aspectul de coaja de portocală semnificativ. Apelează şi la masajul anticelulitic. Ai mare grijă, însă, la alegerea terapeutului! Masajul anticelulitic nu trebuie să doară, nu trebuie să producă vânătăi şi nu trebuie să fie violent.

Cel mai mare duşman al pielii tale

Este consumul de dulciuri rafinate, cu siguranţă! Ciocolată, bomboane, napolitane, prăjituri, sucuri, oferta de dulciuri rafinate este atât de vastă încât am putea să scriem romane. Nu mai punem la socoteală zahărul ascuns din alimente! Când mergi la cumpărături, te rog să faci acest test: citeşte etichetele de la mezeluri, brânzeturi, conserve. Citeşte ce etichetă vrei tu şi te vei convinge: zahărul rafinat este pretutindeni! Şi este “criminal”. Studiile arată că o persoană consumă, anual, 40-60 de kilograme de zahăr alb, ascuns în sucuri, ciocolată, prăjituri, cafea, ceai, biscuiţi, sosuri şi produse de patiserie, mezeluri, iaurturi, consumate zilnic. Dacă vrei să scapi de celulită, scapă mai întâi de aceste ispite! Este obligatoriu. Altfel, orice efort va fi zadarnic. Nu-ţi poţi bea cafeaua neîndulcită? Vrei să prepari o prăjitură, în casa? Nici o problemă, exista îndulcitori naturali câţi vrei: zahăr brun, xylitol, sirop de stevie, sirop de agave, sirop de arţar, miere (atenţie: la temperaturi mai mari de 70 de grade, mierea devine toxică). Şi uite o idee de dulce sănătos, o reţetă pe care o poţi prepara fix în 5 minute: taie o banană în bucăţi mici şi înfige în ele scobitori. Într-un ibric, topeşte 2, 3 cuburi de ciocolată neagră şi înmoaie în “siropul” rezultat bucăţile de banană. Lasă glazura la întărit, ornează cu câteva felii de fructe şi… poftă bună!

Există alimente şi băuturi anticelulitice?

Da, sigur că există! Cel mai eficient aliment anticelulitic este ananasul proaspăt. Ananasul este un excelent aliment antiadipos, antiedematos şi un tonic digestiv de nota 10. Accelerează metabolismul, ajută la eliminarea retenţiei hidrice (a surplusului de app) şi a toxinelor din organism, reduce edemele şi previne umflarea mâinilor şi picioarelor. Ananasul conţine fibre alimentare şi o enzimă asemănătoare celor digestive, din stomacul nostru, şi ajută la o digestie bună şi rapidă. Multă lume se plânge de usturimi ale gurii, atunci când mănâncă ananas. Această senzaţie nu apare din cauza vreunei alergii, ci din cauza enzimei pe care o conţine ananasul. Alege-l foarte copt şi nu te vei mai confrunta cu usturimea gurii. Dacă nu reuşeşti să cureţi ananasul, există aparate speciale care fac acest lucru. Le găseşti pe internet şi costă puţin. Şi încă un sfat util: nu arunca la gunoi cotorul fibros din mijlocul fructului. Din el, îţi poţi face un ceai diuretic aromat şi gustos, ca adjuvant în tratarea celulitei. În  ceea ce priveşte băuturile anticelulitice, îţi fac o recomandare la îndemână: apa plată cu lămâie. Este o băutură anticelulitică miraculoasă! Dimineaţa, pe stomacul gol, bea un pahar cu apă (la temperatura camerei), în care pui 3, 4 felii de lămâie. În câteva săptămâni, vei vedea rezultatele şi vei iubi acest obicei sănătos. Iar dacă vrei o reţetă inedită, prepară-ţi Sassy Water: într-o carafă măricică, pune apă, felii de lămâie, felii de castravete, puţin ghimbir ras şi frunze de mentă proaspătă. Lasă amestecul în frigider, peste noapte. A doua zi, îi vei cuceri pe toţi cei care vor gusta minunata băutură. Reţeta este perfectă şi pentru cei care nu iubesc apa.

În loc de concluzie

Îţi transmit un mesaj scurt şi perfect adevărat: celulita poate fi învinsă! Trebuie doar să faci ceea ce trebuie, atât timp cât este nevoie. Sunt convinsă că, după ce treci prin lupta cu coaja de portocală, stilul de viaţă echilibrat va deveni obişnuinţă. Şi va fi gardianul ce te va păzi de reîntoarcerea duşmanului :).”

Sursa: http://www.csid.ro/beauty/ingrijire-frumusete/irina-reisler-totul-despre-celulita-15272010/