Delicatetea, dorul cel de toate zilele...

Sa am grija cum iti vorbesc. Sa am grija cum ma comport cu tine. Sa am grija de sufletul tau. Sa ma gandesc, inainte de a a spune sau de a face ceva, cum vezi tu vorbele sau faptele mele. Sa ma pun in pielea ta, sa vad prin ochii tai si sa simt cu sufletul tau. Sa judec urmarile vorbelor sau faptelor mele, prin prisma ta, in viata ta. Sa tin cont de ceea ce iti place tie, nu mie. Sa ma intreb daca ceea ce spun sau fac te poate rani, jigni sau intrista. Pe scurt, sa-ti fac bine cu premeditare. Tie si tuturor la care tin sau care inseamna ceva pentru mine. Delicatetea… dorul cel de toate zilele… Probabil ca fiecare dintre voi simte ca delicatetea a devenit o valoare a trecutului. Si sigur ati observat ca, daca incerci sa vorbesti despre delicatete, multi te privesc cu un soi de mila combinata cu dispret. Si brusc te simti omul trecutului, complet rupt de “valorile” actuale: tupeul, nepasarea, suprematia, vulgaritatea, oportunismul … bocancul care nu se uita niciodata pe ce calca si unde lasa urme. Dar asta nu trebuie sa ne opreasca din lupta pentru delicatete si pentru grija ce o purtam oamenilor dragi! Refuz categoric sa abandonez si sa consider ca e un capitol inchis, ramas in trecut. Pana la urma, e mai cinstit sa ii lasam pe cei care nu cred in aceasta valoare sa-si vada de drumul lor, cu bocancii lor si cu crezul lor. Nu are nici un rost sa purtam discutii complicate si contradictorii cu oamenii care nu vor sa adere la principiile noastre. Atunci cand ne dorim o viata in care sa avem inima bucuroasa, nu toti din jur isi vor dori sa faca parte din ea. Important este sa nu ne pierdem vremea cu ei, ci sa folosim timpul pentru a-i cauta pe cei ca noi, pe cei care vibreaza ca noi, pe cei care sunt pe aceeasi lungime de unda cu noi. Ei merita energia noastra, ei merita grija noastra. Cu siguranta, intre miile de oameni care trec prin viata oricaruia dintre noi exista suflete care ofteaza de dorul delicatetii. 🙂